7 ore si o cafea

7 hours“Lumea este plina de oameni nebuni. Eu sunt unul dintre ei”. Un citat frumos pe care l-am gasit pe Internet si care avea numele meu scris pe el.

In viata facem multe lucruri traznite, “nebune”. De multe ori le facem voit, alte ori le facem nevoit. Iar, uneori le facem instinctual, pentru ca acolo este o forta care ne indeamna spre ele. O energie, o atractie poate, care este prea mare sa i te opui.

Este modul in care viata ne testeaza si ne da lectii, sau modul in care ea ne arata drumul pe care trebuie sa mergem. De aceea, cred ca micile nebunii din viata noastra sunt acele nebunii simpatice, care adauga valoare si ne permit sa experimentam viata. Care ne ajuta sa devenim ceea ce trebuie sa devenim, chiar daca, de multe ori, se intampla asta intr-un mod atipic, nebunesc. Si, pana la urma, viata este si ea o nebunie, nu?

Este foarte interesant cum 7 ore pot sa-ti schimbe viata. “7 ore” poate fi programul tau zilnic la servici; “7 ore” poate fi, de exemplu, un drum de la Timisoara la Bucuresti; “7 ore” poate fi timpul in care ajungi sa cunosti o persoana cu care nu ai vorbit niciodata pana atunci; “7 ore” poate fi timpul in care ajungi sa te cunosti pe tine. In 7 ore poti sa constati ca poate esti “nebun”…nebun dupa viata, nebun dupa fericire, nebun dupa cineva… nebun dupa tine.

Cateodata oamenii se uita la mine si spun ca sunt nebun. Mi-ar placea sa cred, si sper, ca o fac si in sensul bun. Mie mi-a luat 7 ore sa aflu asta. Si o cafea. Acum cafeaua o beau in fiecare zi. Mai trebuie doar sa imi mai acord, din cand in cand, cate 7 ore sa mai invat si sa mai traiesc.

“7 ore” sunt o provocare, asa ca ia-ti o cafea si da-ti timp! Si poate reusesti sa devii si tu…”nebun”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *