Aseara, piticul nostru ne-a oferit unul dintre cele mai emotionante momente de pana acum. Fiind foarte indragostit de Alba ca Zapada si cei sapte pitici, i-am decorat spatiul de langa patul lui cu figurinele lor. Foarte frumoase….stil Walt Disney.

Mult mai frumoasa a fost reactia lui. S-a super emotionat ca piticii au venit in vizita…pareau foarte reali pentru el, a fost timid, a zambit…s-a bucurat!

Ma gandesc ca si noi, copii fiind, am avut tot felul de personaje de care ne placea, cu care ne identificam. Stiu sigur ca imi placea de Tonto, indianul din Legenda Calaretului Singuratic. Tot timpul alegeam, jucandu-ne de-a cowboy-i si indienii, sa fiu indian. Apoi, dupa cate un film cu Bruce Lee, mergeam foarte increzator pe strada si imi imaginam ca pot sa bat pe toata lumea. Si eram bucuros sa fiu in lumea mea.

Mari fiind, am cam uitat cum sta treaba. Ne imaginam ce bine ar fi sa fim Bill Gates, sa avem foarte multi bani; sa castigam la Loto; sa fim Brad Pitt sau Angelina Jolie; sa fim faimosi sau recunoscuti de catre altii; sa fim la moda; sa fim independenti. Chiar mergem la cursuri in care invatam sa credem in potentialul nostru si sa-l atingem… dar nu ne mai bucuram.

Cred ca putem, pur si simplu, sa fim noi. Noi cei de acum…fara a copia “modele” sau tipare. Asa cum suntem fiecare, unici in felul nostru: cu sarmul nostru, cu obiceiurile noastre particulare, cu ceea ce ne place si ceea ce ne displace. Poate si independenta, pana la urma, nu sta in a avea, ci in a ne simti bine noi cu noi.

Poate asa ne vom bucura din nou…ca niste pitici.