De curand la noi in curte a “aterizat” o pisica. Simba a venit sa complecteze decorul mioritic alaturi de catelul nostru, Seven. Acum, Seven, stapanul curtii, are o mare problema cu pisiciile. Tot ce misca si face miau e dead meat, vorba aia englezeasca. Iaca si problema: cum facem sa facem sa stea totusi impreuna; cum facem ca Simba sa nu devina masa de pranz a lui Seven (nu de alta, dar e greu sa-i explicam lui Jesse ca Seven a mancat-o pe Simba, pisicuta lui frumoasa, si ei, la final sa ramana prieteni). Mare problema mare si greu de rezolvat.

Numai ca in viata se intampla “miracole”. Viata are un fel ciudat de a ne arata ca nu totul este asa cum pare si nu totul este imposibil, chiar daca pare. Niste saptamani Simba a stat in terasa inchisa si Seven afara. S-au privit toata ziua prin geam…iar eu ma rugam sa nu rupa pisica canapeaua. Am mai iesit cu ea afara sau a mai intrat el inauntru. Cu tinutul in brate, cu nu e voie sa o ranesti, cu lasatul jos si stat cu ochii pe ei ca pe butelie sa nu o ia in gura…tot tacamul. Intr-un final, ne-am riscat si i-am lasat liberi. Si ghici ce: se iubesc. Traiesc de atunci amandoi frumos afara, impart mancarea, impart curtea, se giugiulesc si se bucura de viata impreuna. Si sunt asa de simpatici.

Lectie frumoasa primita de la Doamna Viata. Oamenii sunt cateodata ca si cainele si pisica. Caractere total diferite, cu personalitati diferite, cu obiceiuri diferite si totusi, daca ii lasi impreuna, s-ar putea sa constati ca pot impreuna. In “curtea” lor au responsabilitati diferite si fac lucruri diferite, dar pot sa fie si impreuna. Desi par ca nu sunt facuti de Mama Natura sa existe impreuna, pot alege ca pot. Trebuie doar sa aibe curaj sa fie. Pentru ca ii uneste ceva.

Ploua in fiecare zi cu pisici si caini (tot o vorba englezeasca). Dar ploua in fiecare zi si cu miracole. Si ce frumos este cand ploua cu dragoste.