Cateodata viata iti rade in fata. Este acel moment cand nimic nu iti iese, cand parca toate lucrurile merg pe dos sau, mai rau, nu merg deloc. Este momentul cand te uiti dimineata pe geam si nu vezi nici un motiv pentru care este ziua afara si te bucuri doar ca nu ploua. Asta ti-ar strica si mai tare o zi deja stricata. Este o zi pe care, pur si simplu, vrei sa o stergi din calendar si sa nu o traiesti.

Toti am trait sau traim astfel de zile. Si, totusi, timpul nu se opreste pentru niciunul dintre noi. Nu putem sa alegem zilele dupa bunul nostru plac. Timpul este probabil singurul lucru pe care nu il controlam. Dar nici el – timpul – nu ne controleaza pe noi, pentru ca avem cadoul primit de acolo de sus de a alege: de a alege ce facem cu viata noastra.

Poate o astfel de zi este momentul in care trebuie sa ne gandim la noi. Sa stam sub un dus fierbinte si sa ne evaluam. Cu bunele si cu rele noastre. Pentru ca le avem pe toate. Doar ca le amestecam in asa fel incat nici noi nu mai stim ce facem. Iar atunci cel mai bine este sa iesim putin din viata noastra si sa o privim din exterior. Sa ne uitam la noi si la cei din jurul nostru… si sa ne iertam. Pe noi insine, in primul rand, si apoi pe cei din jurul nostru. Si, da, sa ne cerem iertare pentru ce am gresit fata de ei.

Asa vom putea aprecia oamenii din jurul nostru mai mult, pentru ca, de fapt, unii au fost acolo intotdeauna si ne-au incurajat: cu o vorba buna, cu o cafea in liniste, cu o imbratisare venita la timpul potrivit. Asa vom simti dragostea si ne vom putea iubi si pe noi insine, exact asa cum suntem, asa imperfecti, dar perfect de umani. Si, poate, acea zi devine momentul cand vom zambi din nou, cu incredere ca va fi bine…ziua in care descoperim ca soarele este iarasi acolo sus pe cer si ne zambeste si el.

Cateodata viata iti rade in fata. Dar nu e nimic, pentru ca poti sa alegi sa te ridici de jos si sa-i zambesti inapoi. Tot in fata!