Weekend-ul acesta am facut curat la jucarii. Probabil cei care sunt parinti intelegeti gravitatea problemei. Mai ales daca sunteti parinti din aceia care vreti sa fie copilul mega-fericit, nu doar fericit, si ii cumparati jucarii tot timpul, chiar daca stiti ca are prea multe si ca nu se va juca prea mult timp cu o jucarie noua. Pe romaneste, nu exista camera destul de mare pentru un copil in care sa incapa toate jucariile. Iar daca copilul le mai si amesteca, asa cum fac ei…dragii de ei, sa vezi atunci ce ai de lucru.

Dupa ore de rasturnat cutii in mijlocul camerei, sortat lego, masinute, arme, doplo, jocuri, sitck-isi, si nenumarate alte chestii pe care nici macar nu stiu cum le cheama, am ajuns la o oaresicare finalitate. Avem cutii cu jucarii care raman in camera si cu care “ne” mai jucam. Avem saci de gunoi plini cu jucarii cu care ne-am jucat prea intens, sa spun asa, si le-am cam distrus. Si avem, ca toata lumea, saci si cutii cu jucarii de dus in pod. Adica acele jucarii cu care nu esti sigur daca vrei sa te mai joci, dar nici nu esti sigur ca vrei sa le arunci. Sunt acele jucarii care cumva au ramas in sufletul tau si iti este greu sa te desparti de ele momentan. Si atunci incerci sa le depozitezi undeva, in cazul nostru…in pod.

In viata facem cam la fel. Cateodata mai facem curat in “lucrurile” pe care le avem. Ceea ce am stricat si nu se mai poate repara, dam deoparte. Ceea ce vrem sa tinem la indemana, pentru o “joaca” sau doua, le punem frumos cumva in sertarele vietii noastre si vrem sa le avem aproape. Dar sunt si lucruri pe care vrem sa le ducem in pod: lucruri, amintiri, oameni de care nu mai avem neaparat nevoie, dar nici nu suntem pregatiti sa le lasam. Si nu e rau. Cutiile astea sunt de fapt viata noastra: ceea ce am trait, ceea ce ducem cu noi mai departe. Sunt ceea ce suntem sau ceea ce am fost la un moment dat.

Cateodata insa punem acolo sus “in pod” si chestii de care chiar nu avem nevoie si pe care, cu siguranta, se va asterne praful. Iar acestea probabil nu vor face mai tarziu nimic in plus decat sa umple la refuz “depozitul”. Iar, la un moment dat, nu mai avem loc. Nu mai este loc de ceva nou, pentru ca nu am putut da drumul la ceea ce era vechi. Si ramanem “agatati”.

Sunt multe lucruri pe care le ducem fiecare in “pod”. Si multe sunt faine. Dar, daca nu putem renunta la cele nefolositoare si nu putem merge mai departe, in pod cine face curat la sfarsit?