În marea izolare de acum constatăm că avem timp. Chiar mult timp. Pentru ca el, timpul, se dilată foarte tare atunci când programul zilnic nu mai este brusc așa de încărcat, iar punctele din agendă cam dispar. Mulți dintre noi, poate într-un mod norocos, numărăm ore, minute, chiar secunde.

Ne trezim dimineața și nu mai avem panica aceea că întârziem. Nu mai trebuie să plecăm la timp, nu ne mai așteaptă nimeni la birou, nu mai avem planuri. În schimb, avem o groază de timp. Deși, filozofic vorbind, timpul nu este al nostru, avem totuși timp.

Până acum cred că contorizam timpul în timpii de reacție sau mișcare. Pe plan personal, calculam cât ne ia să ajungem undeva, la cât trebuia să plecăm ca să fim la timp. Cât timp ne rămâne pentru familie sau lucruri de interes personal, hobby, etc. În business spuneam că e bine să fii la timp întotdeauna. Și mai spuneam că e bine să folosim timpul oportun să facem diferite acțiuni. Timp care se tranșa în timpii necesari implementării diferitelor procese și acțiuni. Ne mai amăgeam din când în când că toate se fac la timpul lor, dar era acea scumpă amăgire. Chiar ne auto-sugeram că trebuie să-i dăm timp timpului. Cea mai simpatică replică a cuiva în acest sens a fost că timpul nu i-a dat nimic înapoi, așa că a ales, cu timpul, să uite. Pentru că timpul, se pare, nu le rezolvă întotdeauna pe toate.

Timpurile pe care le trăim azi ne pun timpul și timpii în altă perspectivă. Constatăm că, uneori, timpurile nu sunt definite exact de timp și timpii de reacție. Ne-am izolat din timp ca să câștigăm timpi, dar timpurile sunt încă neclare. Am face ceva să salvăm business-urile, dar, oricât am vrea niște timpi mai rapizi, parcă timpurile sunt nepotrivite. Iar, deocamdată, tot ce ne rămâne e timp. Vorba marelui Eminescu: “totul ia timp și timpul ia tot”.

Tu ce faci cu timpul tău? Și cât mai contează timpii în influențarea timpurilor? E timpul oare să te gândești?