De multe ori suntem pusi in situatia de a nu fi in stare sa spunem exact ceea ce credem sau ceea ce simtim. Cumva ne cuprinde un sentiment de frica si ne blocam. Frica de ceea ce ar spune oamenii; frica de ceea ce s-ar putea sa auzim inapoi si poate sa nu ne placa; frica de a nu-l rani pe cel din fata noastra.

Cred ca asta se intampla pentru ca ratiunea bate sentimentele. Modul in care suntem noi structurati, educatia pe care o avem, valorile in care credem si, uneori, constiinta, ne opresc sa fim noi insine. Vorba aia din batrani – “fa ce-ti spune inima” – se pare ca am uitat-o. Si asta nu duce decat la o imagine a noastra, o proiectie a propriei persoane pe care credem ca e “safe” sa o aratam si credem ca e bine asa.

Dar nu e chiar asa. In spate raman lucruri nespuse, sentimente care te macina, chiar frustrari. Intrebari de genul “daca era mai bine sa…” isi vor dori intotdeauna un raspuns.  Chiar daca pentru moment le putem ignora si putem merge mai departe, ele reusesc sa iasa la iveala si sa ne puna din nou in fata aceleasi provocari: de a fi noi insine. Indiferent de situatie, ca e business, ceva personal sau doar socializare, primul impuls e cel corect…pentru ca vine de unde trebuie.

Imi doresc sa pot sa fiu eu intotdeauna. Fara vreo masca sau vreo proiectie. Faptul ca unii nu inteleg nu mai e “problema” mea. Pentru ca imi este mai usor sa fac fata vorbelor celorlalti, decat sa fac fata propriei inimi. Pentru ca ea, inima, nu greseste niciodata. Pentru ca, daca imi fac timp sa o ascult, ea ma duce exact acolo unde trebuie.