Am vazut aseara un film foarte frumos: Hugo. Vi-l recomand. Un film din care poti invata multe. Poti invata ca trebuie sa iti urmezi visele. Daca le-ai lasat deoparte, trebuie sa le reiei. Daca ai creat ceva frumos, inveti ca acolo este inca cineva care iti apreciaza munca.

Cel mai mult mi-a placut o replica venita de la Hugo, personajul principal, un baietel ramas singur pe lume, intr-o lume a lui, care incearca sa gaseasca sensul vietii, al lucrurilor care i se intampla. Hugo facea o analogie intre viata, oameni si o masina. Spunea el la un moment dat ca vede viata ca o masina. Si spune el ca masinile sunt facute din multe componente. Iar masinile nu vin niciodata cu componente in plus, de rezerva. Ceea ce inseamna ca fiecare parte are rostul ei in ansamblu.

Asa este si in viata. Fiecare dintre noi suntem o parte din viata, care sigur are locul ei clar. Care nu are nevoie de schimb. Tot ce trebuie sa facem este sa ne gasim acel loc al nostru, acel scop pentru care suntem aici si, totodata, parte din acesta masina numita viata. Destul de profund, nu?

Imi place Hugo. La varsta la care imaginatia este ceea ce au ei mai de pret, realitatea nici nu putea sa fie exprimata mai frumos. Poate ar fi bine, din cand in cand, sa redevenim copii, sa visam si sa cautam acel loc al nostru unic in univers.