“Inger ingerasul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu…” De mic stau de vorba cu ingerasul meu  pentru ca asa am fost invatat: seara, inainte de somn, sa spun o rugaciune. Nu stiu sigur daca ajunge undeva rugaciunea asta, dar vreau sa cred ca da. Imi imaginez ca am macar doi ingeri, unul la dreapta si unul la stanga, care se cearta cum sa ma ajute mai tare atunci cand nu gasesc drumul, care isi dau coate si rad de mine cand fac cate o prostie si care isi deschid larg aripile si ma iau in brate ca sa ma protejeze atunci cand am nevoie.

Imi aduc aminte ca am avut momente in viata cand am simtit ca au fost acolo si am avut momente cand am crezut ca s-au saturat de mine si au plecat. Cred ca sunt momente in viata cand esti asa de jos incat nici ei nu pot sa ajunga la tine. Dar, si atunci, stiu ca in acele momente unii ingeri aleg sa cada si ei, doar ca sa fie langa tine.

Si, cateodata, se deghizeaza perfect in oameni pe care ii intalnesti in viata “intamplator”. Oameni care apar in viata ta ca sa ti-o faca mai frumoasa. Oameni care iti dau o parte din sufletul lor si, de multe ori, o parte din inima lor. Pentru ca asa stiu ei sa fie langa tine, cu inima.

“Inger ingerasul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu”… multumesc! Stiu acum ca nimic in viata nu este intamplator. Ne auzim deseara. Dar, pana atunci, nu pleca!