Ora 10.40: stau pe peronul 1 din Gara de Nord Bucuresti si nu vad trenul care trebuie sa plece la 10.45.  Nu e panica…mai beau o gura de cafea, ma uit la multimea de oameni care asteapta intrebatoare sa vina trenul si imi imaginez cum va fi atunci cand acesta va aparea. Dupa ceva vreme si mai multa cafea se aude un fluierat de pe linia lunga si goala. Un steag galben fluturand parca da startul unei curse unde bagajele imense fac competitie mamicilor cu copii in brate. Se formeaza cozi, se produc mici imbranceli, lumea se grupeaza pe culoare, se arunca genti in aer…pana la urma cei cu bilete cu loc se aseaza; cei cu bilete fara loc (nu stiam ca se mai intampla asta) se aseaza si ei ca niste statui pe culoarul invidiei pe cei care stau jos si arunca sageti din priviri. Intr-un final trenul pleaca…normal, cu intarziere.

Dupa nici 10 minute de mers ne oprim. Ma uit pe geam…un mare camp frumos unde mai stam o vreme. Ce mai conteaza…oricum am intarziat. Imi dau seama ca nu s-a schimbat nimic in sistemul feroviar in afara de culoarea tapiteriei pe scaune. Ma gandesc cum era pe vremuri sa fii navetist (poate unii mai sunt). Atmosfera devine tot mai colorata: se impart pareri care mai de care, se desfac sticle cu lichide…unii de repozitioneaza in scaun oftand. Un nene sforaie linistit. Aleg sa imi pun castile si sa dau drumul la muzica. Macar sa ma deconectez.

Ma uit in vagon la un copil pe care bunica incearca sa-l tina “cuminte” pana la prima si imi dau seama ca va fi cam greu. Nu de alta, dar am si eu un baietel si stiu cum e. In casti canta Bono o piesa din  proiectele sale solo numita “Perfect day”.

Ce gand frumos! Brusc nu mai conteaza toata nebunia asta ce reprezinta un drum cu trenul de la Bucuresti la Timisoara. Nu mai conteaza ca probabil vom intarzia destul de mult. Nu mai conteaza… pentru ca acasa ma asteapta cei pe care ii iubesc. Ma gandesc ce frumos va fi zambetul baietelului meu cand ma va vedea si va striga: “tatttaaaa!!” Ma gandesc ca imi voi strange sotia in brate si va fi minunat.

Este totusi o zi perfecta.