După un an și ceva de pandemie am fost în vacanță. În sfârșit. Ca de obicei, în Grecia. Dar nu despre vacanță vreau să scriu. Vorba unora: când mergi în vacanță cu copiii (mici), mai ai nevoie de o vacanță după vacanță! Acum vreau să vă povestesc despre Rică!

Trebuie să spun din capul locului că Rică este un personaj imaginar și orice asemnănare cu realitatea este pur și simplu întâmplătoare. Rică este român. Românul acela scăpat ca din tun din lanțurile în care îl țineau jobul, politica, fotbalul, viața în general, care urcă în mașina lui cea mai de lux și aterizează la un resort în Grecia. De ăla all inclusive. Așa frumos, cu tricoul și șlăpișorii noi cumpărați de la chinezi, cu nevastă și câți copii a reușit să treacă prin vamă, ca să zic așa.

După cum spuneam, aventura lui Rică începe la vamă. Mândru mare că pleacă în concediu, poate în echipă de câteva mașini, toate conectate prin stație pe 22, Rică e cel mai agitat din rând. Nu are răbdare să stea ca toată lumea la coadă. Forțează, claxonează, nu lasă pe nimeni în față, ba mai rău face și o strategie de intrat în fața prietenilor dacă cumva rândul lor înaintează mai repede. De zici că pleacă marea undeva. Același comportament și la intrarile de taxare pe autostrăzi. Sau la urcarea pe bac, că doar știe el cel mai bine pe unde să o ia să ajungă în vapor, nu marinarii puși acolo pentru a te dirija și a așeza mașinile frumos.

Bun. Trec și cele 12-14 ore de drum și Rică al meu e la resort. Cu puțin noroc, camera de hotel e în regulă (trebuie să spunem că da, îți mai iei și țeapă cu pozele de pe net cand îți faci rezervare). Pasul unu: căratul papornițelor în camera. Rezolvat cu multă transpirație și un prosop atârnat după gât. Pasul doi: marea intrare pe plajă, cu aceleași papornițe pe care parcă le-a dus în cameră. Mai lipsește din brațele lui cățelul și purcelul ca să fie imaginea completa. Pasul trei: agitația pe plajă, strigatul de pe mal și din apă, de parcă toată lumea e curioasă ce face el. Dar fie, în mulțimea de români nu mai contează că a mai apărut unul.

Momentul de grație pentru Rică: servirea mesei. Aia all inclusive. Citez:”pune mă, futu-ți mama mătii, că nu pui de la tine”. Asta în loc de pofta bună! Deși porțile de mâncare sunt mega generoase, lasă să fie. Că doar a luat all inclusive. Normal că mai mult de jumătate din mâncare rămâne în farfurie. Dar e important să fie. Că de sărit rândul sau băgat din nou în față nu mai are rost să vorbim. După masă, Rică se mută pe terasă, pe malul mării, romantic așa cum e el. Cu o doză de bere ieftină în mână, luată de la butic, și cu încă patru gealați lângă el. “Jumătate tu – jumătate eu” la volum maxim pe boxa portabilă. Să știe toți de frăția inelelor din care el și ceilalți burtoși fac parte. Așa, în jurul dozei de bere. Ce contează că și alții sunt în vacanță, ei să se simtă importanți. Iar, ca totul să fie plasat corect în decor, mai sună câte un prieten: kalimera…să se știe că e în Grecia!

Doar de aducere aminte, din periplul lui Rică nu lipsește Duty Free-ul la plecare, pișu pe trotuar că e toaleta prea departe, scandalul la vamă că de ce trebuie să stea în carantină dacă nu are test PCR sau certificat vaccin și așa mai departe. Ah, să nu uităm de mica minciunică cum că nu are țigări cumpărate de la sârbi.

Din păcate Rică e românul mai mult sau mai puțin generic pe care îl exportăm în vacanță în fiecare an. Nu știu dacă avem o problemă cu ADN-ul sau cu bunul simț, dar nu mă mai mir deloc când unii sau alții străini ne privesc cum ne privesc. O fi de la nivelul de educație, de la viața trăită printre șpăgi, de la meritocrația inexistentă pe funcții, de la mândrie, de la așteptări….habar n-am. Dar mi-e clar că Rică suntem încă fiecare dintre noi. Un pic acolo, un pic dincolo. Și se vede a dracului de tare! Dar, vorba aia: ce să faci…n-ai ce să faci! Încerci să te bucuri de vacanță și taci!

“Kalimera, Rică”!