De cand ma stiu, tot ce era sau venea “de afara” era bun. Era ceva ce noi nu aveam aici, in minunata noastra tara. Era ceva cu care ma laudam la toti prietenii, ceva cu care ma mandream pe strada. Acel ceva “de afara” starnea invidia celor din jurul meu. Eram brusc “ala cu neamuri afara” si, pe bune, imi placea, chiar daca aveam poate un amarat de breloc din Australia sau niste tenisi si un tricou din America.

Aseara, termenul “de afara” a prins o nuanta pe care nu speram vreodata sa o aiba. Aseara, “neamurile de afara” au fost alea noastre ale tuturor. Aseara, romanii “de afara” ne-au dat o lectie de neuitat. Acolo, romanii au redescoperit mandria nationala. Aceeasi oameni care si-au pierdut speranta intr-o Romanie mai buna si au plecat pentru ca sa le fie mai bine. Aseara, romanii au redescoperit unitatea, chiar daca viata din “vestul salbatic” le arata ca vor trai mereu intr-o competitie continua cu semenii lor. Romanii de aseara au redescoperit ca nu pot fi calcati in picioare oricum….si nu de oricine. Romanii “de afara” ne-au aratat celor de acasa ca mai exista speranta si ca trebuie sa luptam pentru ea. Speranta de normalitate macar.

Acasa, in schimb, jumatate din romani au stat linistiti si i-a durut undeva de viitorul tarii. Statistic vorbind (sau scriind), viitorul presedinte ar fi fost ales cu votul a doar 25% din populatia tarii. Adica unul din patru. Mi-e greu sa fac analogie spre ceva. Cum era daca D’Artagnan era singur si ceilalti trei muschetari nu erau? Cum era sa nu ai parinti si vreun frate sau sora, si erai singur pe lume?

Lectia “de afara” e foarte importanta. Spuneam candva ca schimbarea maselor incepe cu indivizii. Si cred ca niciunui individ nu ii place sa fie caracterizat ca resemnat, nepasator sau indiferent. Dar ea – lectia –  trebuie urmata sau trebuie sa vina deodata cu lectia de dinauntru. E timpul sa invatam. E timpul sa punem acel “afara” inauntru. Si ne vom da seama ca nu merge copy-paste, pentru ca deja avem acel ceva in noi. Trebuie doar sa-l redescoperim.