Mi-am schimbat buletinul. Urmeaza, natural, permisul de conducere. Asta ca sa nu iau amenda pentru ca am adrese diferite in cele doua acte extrem de valoroase pentru existenta mea. De parca, la volan fiind, conteaza unde locuiesc. Ca doar tin masina in dormitor, nu?

In fine…din pacate, experienta nu a fost asa frumoasa ca si in cazul buletinului. Ajuns la ghiseu, in fata unei domnisoare “dragute”, constat cu tristete ca trebuie sa urlu literalmente ca sa obtin o informatie. “Este scris pe usa”, imi spune personajul. Nefiind nimeni la rand, o rog sa-mi explice ea. Bineinteles, nu are chef. Ii spun ca e un serviciu public, ca isi ia un salariu si ca ar fi frumos sa fie mai serviabila. Raspuns: “nu e treaba ta sa comentezi…poate nu stii sa citesti!”. Va dati seama ce mi-a venit pe gura… in gura mare!

Si uite cum ma trezesc urland. Oare de ce nu functioneaza lucrurile normale normal? Oare de ce e greu sa dai o informatie? Oare de ce nu stim sa zambim si, totusi, sa ne facem treaba pentru care suntem platiti? Oare…cine te-a f….t domnisoara, de ai luat postul?

E mare pacat ca multe lucruri se “rezolva” la noi in tara doar daca te revolti…daca reusesti sa urli mai tare ca si ei. Poate nu toti ne dorim sa fim asa. Poate vrem sa ramanem noi. Poate totusi ne dorim “o tara ca afara”…nu o tara de urlatori!