“Voi sunteti lumina lumii. O cetate asezata pe un munte nu poate sa ramana ascunsa.Si nimeni nu aprinde un felinar ca sa-l puna sub un oboroc, ci il pune pe un suport si astfel el lumineaza tuturor celor din casa. Tot asa sa lumineze si lumina voastra inaintea oamenilor…” Citat dintr-o carte celebra…de fapt, citat dintr-un om celebru…un OM care ne-a invatat ca lumea poate fi si altfel, ca noi putem fi altfel. Un fragment din probabil cel mai faimos “public speech”…pe care l-am cam uitat. Natural cumva, pentru ca s-a intamplat demult.

Suntem in prag de sarbatoare. Cea mai importanta, dintr-un punct de vedere, pentru ca fara sacrificiu si “happy end” toata filozofia nu statea in picioare. Fara aceasta sarbatoare, celelalte nu isi au rostul. Sarbatorim in fel si chip. Traditii multe si frumoase. Simbolistica si mai multa. Si frumoasa. Timp sa ne linistim, poate sa si contemplam…la viata sau la noi insine.

Dintotdeauna vorbim de eterna dualitate opozanta din viata noastra, fie ea bine-rau, ying-yang, inger-demon, alb-negru, noapte-zi. Simbolic destul, ne invata ca intotdeauna avem de ales. Intre stanga sau dreapta, intre a face bine sau a face rau, intre a crede sau a nu crede, intre a spera sau a dispera. Nu prea avem optiunea de a sta pe loc, pentru ca in viata ori mergi inainte ori regresezi. Expresia vizuala cea mai simpatica este in domeniul medical, pe aparatul care iti arata pulsul: ori esti peste linie, ori esti sub linie. Daca este doar linie…pai nu mai prea esti.

Vrem nu vrem, dualitatea asta exista si in noi. Alegem in fiecare zi sa fim intr-un fel au altul…sa luminam sau sa innegrim totul in jurul nostru. Daca e rau,  punem asta pe seama vietii, a situatiilor, a sistemului. Daca e bine, noi suntem “de vina”. E liberul nostru arbitru pe care il folosim intr-o directie sau alta. Nu ar fi frumos oare sa fie numai bine? E simplu: este alegerea ta!

Sarbatoreste constient si nu uita: lumina esti TU!

One day a kid was asked by his teacher what he wanted to be in life. The kid replied: “I want to be happy”. The teacher told him he didn’t understand the question. Then, the kid replied again: “well, you don’t understand life”.

This answer is probably the best anyone could come up with. Later on, the kid became famous and one might know him as John Lennon. It’s hard to pick the reasons why anyone should like John Lennon – there are so many, but even if it is for this answer alone, he was a great guy. Because, isn’t this what we all want to be in life?

Happiness has been, admit it or not, the big chase of our lives. In everything we do, think, work…in the end, this “all of us” is meant to make us happy. But how do we know we are happy? How do we measure happiness? Is it in the smiles we “deliver” everyday? Is it in the joy we reflect while walking down the street? Is it in the help we offer unconditionally to our fellow beings?

Buddha also makes a point regarding happiness. A point that I find closest to my heart. He says happiness is finding yourself. It is not a journey you need to take on in life. It is not something you need to go out and discover. It is not even a trip. It is just looking towards yourself. It is the discovery of who you truly are.

Now…who am I? I am a strong person trying to become stronger. I am beautiful trying to show this to people around me. I am fearless trying to follow the Light. I am wise trying to learn my lessons. I am a lover trying to share that through everything I do.  I can laugh knowing this is the best I can do. I am myself finding myself everyday…little by little.

I am Benny… and yes, I am happy!

“A mai trecut un an prin noi / A fost si soare, au fost si ploi…” Cred ca nimic nu putea descrie anul 2013  mai bine.  “Important este ca…” am invatat multe.

Am invatat ca, oricat de sus am crezut ca sunt, viata se schimba intr-o clipa si pot ajunge jos. Si am invatat sa ma bucur de momentele de sus si sa ma adun in momentele de jos.

Am invatat sa ma cunosc mai bine si sa accept ca nu pot controla totul. Si am invatat ca nici nu trebuie sa controlez totul, pentru ca totul se intampla exact asa cum trebuie pentru mine.

Am  invatat ca trebuie sa apreciez momentele din viata mea mai mult, pentru ca unele din ele nu se mai intorc si devin amintiri. Si am invatat ca trebuie sa incerc sa fiu multumitor pentru fiecare zi din viata mea pentru ca pot sa ma bucur de viata.

Am invatat sa imi pretuiesc prietenii mai mult, pentru ca ei sunt acolo langa mine cand imi este greu si am nevoie de ei. Si am invatat ca intotdeauna pot gasi un motiv sa spun multumesc .

Am invatat ca lucrurile din viata mea nu sunt intamplatoare.  Si am invatat ca s-ar putea sa nu inteleg intotdeauna ce si de ce mi se intampla, dar am invatat sa cred ca ele se intampla cu un motiv.

Am invatat ca nu trebuie sa imi pierd credinta…nici macar atunci cand imi este foarte greu. Am invatat ca speranta ma va face sa merg mai departe si sa vad ca, dincolo de nori, este intotdeauna soare. Si am invatat ca dragostea e cea mai importanta. Am invatat ca trebuie sa iubesc in asa fel incat cei de langa mine sa fie fericiti, iar apoi, cu siguranta, voi fi si eu fericit. Si am invatat sa iubesc.

Am invatat ca pot sa am steaua mea pe cer, pentru ca, atunci cand e intunecat si nu o vad, ea se reflecta acolo jos, in inima mea.  Si am invatat ca nu melodia in sine te face sa simti, ci persoana la care te gandesti atunci cand o asculti.

Am invatat ca mai important este, nu ceea ce cred, ci ceea ce simt. Am invatat ca mai bine imi ascult inima decat parerea celorlalti. Si am invatat sa visez.

Si am invatat ca mai am inca de invatat!

Cand ati facut ultima data ceva pentru cineva? Un lucru mic…marunt…dezinteresat? Un zambet ca sa inseninezi fata posomorata a unui om? O vorba buna adresata cuiva care pare pierdut? O cafea oferita cuiva care are nevoie de un prieten?

In lumea in care traim, se spune ca viteza devine dusmanul nostru numarul unu. “Time is money”… acest slogan parca ne urmareste in fiecare moment. Tehnologia devine tot mai mica, ca si marime, dar mai puternica ca sa ne tina conectati si ocupati tot timpul. Si care, totusi, ne desparte tot mai mult.

Pe strada oamenii nu mai zambesc. Prietenii, pe care ii intalnesti intamplator, nu mai au timp sa stea cu tine sa-ti povesteasca ce au mai facut. Tu nu mai ai rabdare sa asculti ce fac altii pentru ca esti preocupat asa de tare cu lucrurile tale. Eventual recuperezi pe Facebook. Mai dai un Like sau poate faci un comentariu…de multe ori fara substanta. Si viata merge mai departe.

Cum ar fi sa ne oprim? Cum ar fi sa nu mai alergam in aceasta cursa contra-cronometru? Sau nu asa, indiferenti. Cum ar fi sa incepem sa zambim? Toti aratam mai bine zambind. Cum ar fi sa ajutam pe cineva cu…orice? Fara ca timpul sau banii sa conteze. Cum ar fi sa incepem sa ascultam…nu doar sa vorbim? Sunt asa de multe povesti frumoase in jurul nostru!

Nu e nevoie sa facem lucruri mari. Lucrurile mici au putere mai mare decat credem. Puterea lor este in noi. Iar noi suntem asa de multi. Hai sa facem asta! Hai sa facem lucruri mici…iar viata le va face cu siguranta mari!

“Sa nu te opresti niciodata din a face lucruri mici pentru cineva. Candva, aceste lucruri mici vor ocupa cea mai mare parte din inima acelei persoane!” (autor necunoscut).

Mai putin si vine Thanksgiving Day sau Ziua Multumirii. Adevarat, o sarbatoare importata si ea. Sper ca am importat si sentimentul legat de ea…acela de a fi multumitor. Am mai vorbit despre asta si anul trecut, nu vreau sa ma repet si sa spun cate motive de multumire avem. Chiar avem! Anul acesta ma gandeam ca merita sa facem un pas inainte.

Poate va intrebati ce inseamna ARK. Morgan Freeman (din pacate nu suntem din aceeasi familie), unul dintre actorii mei preferati, joaca rolul lui Dumnezeu si ii spune unui tip ca el este Noe si ca trebuie sa construiasca o arca…cam asa, in secolul XX. Ciudat nu? Nici eu nu cred ca as face-o daca ar veni cineva la mine cu rugamintea asta azi, egal ca mi-ar spune ca este The Big Boss. Nu vreau sa va povestesc filmul, dar una dintre invataturile de acolo vine din explicatia lui Freeman despre ce inseamna arca: ARCA – ARK (eng.) = Act of Random Kindness – Un Act de Bunatate la Intamplare.

Cred ca putem sa trecem la alt nivel. Sa fim multumitori pentru tot ce avem in viata noastra si sa dam totodata un exemplu in acest fel. Aseara mergeam spre casa cu masina, pe la ora 22.00, si am vazut un nene care facea autostopul. Eu eram deja in micul satuc unde locuiesc, iar el mergea in urmatorul…vreo 10 km distanta. Si am hotarat totusi sa il iau si sa il duc acolo. Nu vreau sa ma laud cu asta, dar sunt multumitor ca am masinuta mea sa calatoresc cu ajutorul ei si pot in acelasi timp sa fac alti oameni fericiti. Nu m-a costat nimic…poate niste motorina, niste timp si…niste bunavointa.

Hai sa facem asta pana in 28 noiembrie cand e Ziua Multumirii. Hai sa aratam si practic ca suntem multumitori, fiind buni cu altii, chiar asa…la intamplare. Unii au nevoie doar de un zambet pentru ca ziua lor sa fie mai buna. Poate un “hey…ce mai faci?” e tot ce e nevoie ca sa ii arati cuiva ca esti aproape de el.

E bine si frumos sa stii sa spui si “multumesc”. Dar e minunat si sa fii bun. Un simplu Act de Bunatate la Intamplare poate schimba vieti.

… si multumesc!

Iarasi am calatorit in tari “mai calde”. Am fost pus, din nou, in situatia de a vedea diferente…intre noi si ei. De a vedea lucrurile mult mai colorat acolo, si mult mai gri inapoi acasa. De a ma intreba oare de ce acolo se poate si la noi nu.

Care sunt diferentele? E mai curat? Lumea e mai normala, mai civilizata? Strazile sunt asfaltate toate si fara gropi? Mancarea e mai ieftina? Serviciile functioneaza si intotdeauna cineva iti zambeste? Oh nu…acestea sunt doar diferentele de suprafata. Acestea se vad foarte usor, dar ceea ce conteaza cel mai mult este diferenta de atitudine. Atitudine pe care noi, sau unii dintre noi, nu o mai avem. O atitudine de a spune ceea ce ne dorim pentru noi si a face ceva in acest sens, respectandu-l in acelasi timp pe cel de langa noi.

Ne este foarte usor sa renuntam si sa nu ne mai pese. Sau sa gasim “the easy way out” si sa plecam afara si noi, pentru ca sigur ne va fi mai bine. Dar de ce sa nu avem atitudine aici, acasa? De ce sa nu incercam sa schimbam ceva? Un prieten bun spunea ca fiecare dintre noi poate sa faca acea diferenta in viata lui si in vietile celorlalti. Si avea mare dreptate. Dar acest lucru incepe cu fiecare dintre noi in parte. Unde ne uitam deci la diferente?

De multe ori sunt intrebat de ce nu am plecat din tara. Nu am nici acum un raspuns. Dar nici nu il caut. Pentru ca stiu ca pot face mult mai mult aici. Pot face ce altii nu mai vor sa faca. Pot duce lucrurile acolo unde altii nu mai vor sa incerce sa le duca. Si asta nu pentru ca sunt special in vreun fel, ci pentru ca imi doresc sa schimb ceva, sa fiu altfel, sa ies din zona gri, sa prind culoare si da, sa dau si altora imboldul de a-si regasi atitudinea.

Atitudinea este o chestie personala…tine de fiecare dintre noi. Indivizii fac ca sistemul, comunitatea si, in final, intregul sa functioneze normal, corect, civilizat. Atitudinea face diferenta!

De multe ori suntem pusi in situatia de a nu fi in stare sa spunem exact ceea ce credem sau ceea ce simtim. Cumva ne cuprinde un sentiment de frica si ne blocam. Frica de ceea ce ar spune oamenii; frica de ceea ce s-ar putea sa auzim inapoi si poate sa nu ne placa; frica de a nu-l rani pe cel din fata noastra.

Cred ca asta se intampla pentru ca ratiunea bate sentimentele. Modul in care suntem noi structurati, educatia pe care o avem, valorile in care credem si, uneori, constiinta, ne opresc sa fim noi insine. Vorba aia din batrani – “fa ce-ti spune inima” – se pare ca am uitat-o. Si asta nu duce decat la o imagine a noastra, o proiectie a propriei persoane pe care credem ca e “safe” sa o aratam si credem ca e bine asa.

Dar nu e chiar asa. In spate raman lucruri nespuse, sentimente care te macina, chiar frustrari. Intrebari de genul “daca era mai bine sa…” isi vor dori intotdeauna un raspuns.  Chiar daca pentru moment le putem ignora si putem merge mai departe, ele reusesc sa iasa la iveala si sa ne puna din nou in fata aceleasi provocari: de a fi noi insine. Indiferent de situatie, ca e business, ceva personal sau doar socializare, primul impuls e cel corect…pentru ca vine de unde trebuie.

Imi doresc sa pot sa fiu eu intotdeauna. Fara vreo masca sau vreo proiectie. Faptul ca unii nu inteleg nu mai e “problema” mea. Pentru ca imi este mai usor sa fac fata vorbelor celorlalti, decat sa fac fata propriei inimi. Pentru ca ea, inima, nu greseste niciodata. Pentru ca, daca imi fac timp sa o ascult, ea ma duce exact acolo unde trebuie.

Viata este de multe ori intortocheata, dar si frumoasa in acelasi timp. In timpul calatoriei noastre, intalnim pe drum tot felul de oameni si ni se intampla tot felul de lucruri. Lucruri la care nu le intelegem rostul intotdeauna. Viata, in schimb, ne arata ca ele au un rost sau un motiv. Mai mult, fiecare om pe care il intalnesti apare acolo cu un scop.

Azi am pierdut un prieten. Inca unul. Calatoria lui continua si sunt convins ca, oriunde este acum, ii este bine. Pot totusi sa ma bucur ca exista acea lege a compensatiei in univers si, de aceea, sunt convins ca, acolo undeva, am castigat alt prieten.

Pacat ca nu stam sa intelegem din timp de ce unii oameni intra in viata noastra. Pacat ca acea coordonata numita timp devine mai intotdeauna scuza de a nu vedea ce ni se intampla, de a descoperi semnificatia unei prietenii sau a unei vorbe bune. Amprentele lasate de acestea sunt, de fapt, ceea ce ne defineste ca oameni.

Sper ca imi gasesc timp sa inteleg. Sper sa pot sa ies din “cutia” care ne ingradeste viata de zi cu zi, sa ma uit la oameni si intamplari si din alta perspectiva si, cu siguranta, voi deveni mai castigat, mai plin de amintiri frumoase si, de ce nu, mai bun.

Nu mi-am propus sa scriu despre filme, dar iar am vazut un film frumos. E chiar misto sa te uiti la filme cu copilul tau. Desene animate, corect, dar parca sunt facute pentru noi cei mari, nu pentru cei mici. Nu stiu cum fac, dar aproape de fiecare data e inclusa in film si o mare lectie de viata. Te uiti la film si apoi stai si te gandesti destul de mult. Inseamna ca a fost un film bun.

Brave este o poveste despre o “fetita cu parul rosu”, care, pusa in fata unei situatii care ii poate schimba viata radical, se razvrateste si incearca sa-si schimbe destinul. Nu vreau sa va povestesc filmul pentru a nu va lua din placerea de a-l descoperi voi singuri. Dar, atunci cand vorbim despre destin, noi, cei mari, devenim mai atenti.

De multe ori ne gandim daca suntem unde trebuie. Daca am facut in viata exact ceea ce trebuia si daca am ajuns in locul in care trebuia sa ajungem. Atunci cand ni se pare ca ceva nu este bine, ne amagim singuri si spunem ca asta ne este destinul.

Brave ne invata altceva. “Brave” inseamna “curajos” si ne invata despre curaj. Curajul de a face chiar lucruri nebunesti pentru a fi ceea ce vrei sa fii. Curajul de a repara ceea ce ai stricat. Curajul de a accepta lectiile pe care ni le da viata, de a invata din ele si de a merge mai departe.

Brave ne invata ca destinul este in noi insine, dar trebuie sa avem curajul sa il descoperim!

Am vazut aseara un film foarte frumos: Hugo. Vi-l recomand. Un film din care poti invata multe. Poti invata ca trebuie sa iti urmezi visele. Daca le-ai lasat deoparte, trebuie sa le reiei. Daca ai creat ceva frumos, inveti ca acolo este inca cineva care iti apreciaza munca.

Cel mai mult mi-a placut o replica venita de la Hugo, personajul principal, un baietel ramas singur pe lume, intr-o lume a lui, care incearca sa gaseasca sensul vietii, al lucrurilor care i se intampla. Hugo facea o analogie intre viata, oameni si o masina. Spunea el la un moment dat ca vede viata ca o masina. Si spune el ca masinile sunt facute din multe componente. Iar masinile nu vin niciodata cu componente in plus, de rezerva. Ceea ce inseamna ca fiecare parte are rostul ei in ansamblu.

Asa este si in viata. Fiecare dintre noi suntem o parte din viata, care sigur are locul ei clar. Care nu are nevoie de schimb. Tot ce trebuie sa facem este sa ne gasim acel loc al nostru, acel scop pentru care suntem aici si, totodata, parte din acesta masina numita viata. Destul de profund, nu?

Imi place Hugo. La varsta la care imaginatia este ceea ce au ei mai de pret, realitatea nici nu putea sa fie exprimata mai frumos. Poate ar fi bine, din cand in cand, sa redevenim copii, sa visam si sa cautam acel loc al nostru unic in univers.