Traim zilele astea o lupta surda intre oameni. O lupta pe lucruri, pe idei, pe viata. Tot ce facem pare o lupta de a arata ca dreptatea e la noi, ca noi suntem mai “destepti” decat ceilalti, ca detinem “adevarul” suprem. Si ne batem in idei, postari care mai de care, manipulari, lobby, tot ce gasim la indemana. Motivul? Noi stim mai bine. Dar stim noi oare cel mai bine? Si daca chiar am sti, cui ii ajuta in realitate? Altora sau ego-ului nostru?

Unul din cele mai faine lucruri existente pe lumea asta e diversitatea. Mare noroc ca Tata Mare sau Mama Natura, ziceti-i cum vreti, nu ne-a facut pe toti la fel. Ne-am fi plictisit instant. Oricat de misto ne-am uita la noi, sigur ne place sa vedem ceva la fel de misto si langa noi. Si asta este o chestie esentiala pe care tindem sa o ignoram foarte usor. Suntem diferiti, deci gandim diferit, facem lucruri diferit…by default! Si daca Viata zice ca asa suntem, de ce oare vrem noi sa ii convingem pe altii ca noi suntem ce trebuie ei sa fie? De ce trebuie sa fim noi oglinda la care trebuie ei sa se uite?

Un alt lucru fain este liberul arbitru. Pe scurt, fiecare decide care e dreptatea, adevarul, sensul, idea, persoana lui. Ce treaba avem noi sa le spunem ca stim mai bine pentru ei? Si o mai bagam si pe aia ca o facem pentru ei, ca ii iubim, ca le aratam cum e bine, ca e spre binele lor. Pe bune? In toata diversitatea asta, credeti-ma, toti au primit un creier! Toti pot gandi liberi pentru ei. Suntem diferiti, dar suntem inzestrati cu aceleasi “unelte” in spatele ochilor. Hai sa le folosim pe ale noastre! Sunt mai bune decat acelea luate de imprumut.

Lupta asta continua si va continua la nesfarsit daca nu cautam “pacea”. Iar pacea o aduce acceptarea. Acceptarea oamenilor de langa noi, asa cum sunt ei. Acceptarea tuturor lucrurilor asa cum sunt, a tot ce se intampla in jurul nostru, cu rostul lor definit de Viata by default.  Lupta de a le combate nu face decat sa ne creasca ego-ul. Iar ego-ul calca exact peste diversitate si liber arbitru. El creste in masura in care impune vointa, gandirea cuiva asupra altcuiva si asupreste liberul sau arbitru. Lupta asta nu e afara. Nu e cu nimeni. Lupta asta, de fapt, e cu noi insine. E in interior. Afara e doar reflexia unui interior. Reflexia unui ego pe care putem sa il crestem sau putem sa il lasam deoparte, sa-l ignoram.

Dragii mei crescatori profesionisti de ego (si aici ma includ si pe mine), putem oare accepta diversitatea si liberul arbitru? Putem accepta sa acceptam? Putem macar oare sa incercam? Vorba cuiva…macar 24 de ore? Viata ne va fi recunoscatoare si, cu siguranta, mult mai frumoasa.