Religia a fost, este si va fi intotdeauna un subiect delicat. Un subiect care parca mai mult a distrus decat a construit. Cruciade, nedreptati, oameni in puscarii, mega-dogmatici care blameaza pe altii, atei care nu cred in nimic decat in a arata cu degetul spre cei care cred in ceva, teroristi si victime colaterale… si exemplele pot continua.
Nu pot sa spun ca experienta mea a fost foarte faina in directia asta. Am crescut intr-o biserica protestanta care a decis sa ma excluda pentru ca m-am casatorit cu sotia mea, care era de alta religie. Adica nu a contat pentru ei ca doi oameni se iubesc si aleg sa isi imparta viata impreuna. Pentru ei a contat mai mult forma…sau norma. Ca doar ei sunt trimisii lui Tata Mare pe pamant sa taie cu sabia dupa cum scrie regulamentul facut, ghici ce, tot de ei. Iar, atunci cand i-am intrebat daca ei cred ca si Big Boss ma exclude din rai pentru asta, mi-au spus ca va tine cont de parerea lor. Fain, nu? Ce job misto are nenea ala…consilierul numarul unu al lui Tata Mare! Dar nu e bai. I-am iertat de mult, vorba unuia mult mai celebru ca mine, “ca nu stiu ce fac”. Si am mers mai departe.
In schimb, mi-am dat seama ca e mai important pentru mine fondul, si nu forma. E mai important sa gasesti ceva bun in invataturile unei religii decat sa ramai agatat si ancorat intr-o formalitate poate in neconcordanta cu realitatea in care traiesti. E mai important, la final, sa fii un om mai bun. Pentru tine, pentru viata ta, familia ta, pentru relatiile cu cei din jurul tau. Hawaienii, de exemplu, o spun foarte frumos in ceea ce ei numesc ho’oponopono: sa stii ce ai gresit, sa iti para rau ca ai gresit si sa ceri iertare cui i-ai gresit; apoi sa fii multumitor si sa iubesti.
Mi-a placut dintotdeauna religia. M-a fascinat si inca imi place. Dar nu in forma prezentata de cei care o “vand”. Isus nu a fost crestin, Budha nu a fost budhist, Mohamed nu a fost musulman. Ei au fost toti niste “invatatori” care au vorbit altora despre iubire. Da, despre iubire, caci iubirea este forta universala care tine totul in picioare si in miscare. Religia lor a fost iubirea.
La referendum a trebuit sa traga o liniuta la punctul despre religie. Nu am una acum. Nici macar formal. Si nici nu imi trebuie. Pentru ca nu ma ajuta la prea mare lucru. Dar cred. Deoarece credinta este cu totul altceva decat religia. Religia este forma, eticheta pe care oamenii au dat-o altor oameni. Religia este doar o forma de a aduna impreuna mai multi oameni. Insa credinta este ceva personal, ceva ce tine de fiecare in parte. Si nu vreau sa fiu parte din nici o religie acum. Imi ajunge sa cred in bine si sa incerc sa fiu un om mai bun. Si, da, sa iubesc. Pentru ca aleg ca”religia” mea sa fie…iubirea.