Nu m-am priceput niciodata la matematica foarte tare. Cred ca eram bunicel, asa de trecut clasa, sau – fie – mai bun in perioada “treptei intai”, pentru cei care mai stiu ce era chestia asta, pentru ca au bagat ai mei ceva meditatii in mine. Niste timp petrecut ca sa pot trece un anumit moment din timp pentru a putea fi mai fericit ulterior. Pentru a avea o viata mai buna…mai fericita.
Acum cateva zile am avut o zi mai lunga. Stiti voi, o zi din aceea de spunem ca am vrea sa aiba mai multe ore. O zi in care spunem ca nu ne mai ajunge timpul. O zi ce m-a pus putin pe ganduri. Daca este sa filosofam, spunem ca timpul nu il putem controla pentru ca nu il putem detine. Nu e la noi. De avem noroc sa ne fie mult, atunci e bine. Totul tine de tanti cu foarfeca in mana de langa firul intins al fusului vietii. Daca este sa fim realisti, timpul ne este limitat. Ni-l umple serviciul, problemele cotidiene, ca sa ne dam cu lemnul in limbaj, somnul si ce mai reusim sa facem pe langa. Si atunci, care e formula perfecta prin care punem egal intre viata si fericire, avand cu noi coordonata timp?
Hai sa simulez ziua aceea in formula matematica de baza, ca atata matematica pricep. Mie personal imi ia cam o ora sa fac ochi, cafea, curatat dintisori si plecat spre lucru. Aproximativ alta ora imi ia drumul, lasat copil la scoala si ajuns la birou. Acum, munca asta “corporatista” imi ia intre noua si zece ore. Ca e lunch sau nu inclus, tot acolo da media. Si asa ajung la un subtotal de doisprezece ore. Si ca sa nu intru deja in panica, bag aici si drumul inapoi acasa, cu copil returnat cu tot. Sau nu, ca pe drum ne mai oprim la niste cumparaturi musai-necesare. In fine, cu ajuns acasa, despachetat, schimbat pentru joaca, hranit catel, purcel – scuzati – catel, pisica….mai adaug o ora. Deci subtotal doi: treisprezece. De ghinion cifra, am spune. Pai da, ca, mai adaug macar un sapte ore de somn, ca sa ramanem oarescum sanatosi, si am egalizat deja cu douazeci. Si pentru ca nu am invatat numai adunari, mai scad cu ziua intreaga si imi da un minus patru. Adica, viata s-ar rezuma la patru ore pe zi in care pot sa fiu de-a dreptul fericit si sa ma bucur de ea. Ca altfel, ele raman cu minus (si asa sunt la jumatate din orele de lucru…ca am invatat si impartiri). De weekend nu vreau sa vorbesc, pentru ca, oricat m-as amagi ca sunt doua zile libere, ele nu sunt libere niciodata. Doamna curatenie, echipa de cumparaturi saptamanale, domnul bucatarit, nenea aspirat si alte personaje din astea mancatoare de timp “se inmultesc” la noi in vizita si ziua trece. Iar un film vazut seara la televizor nu face balanta la zero, dar e binevenit. Iar la timpul de “lins” androidul si media sociala nici nu vreau sa ma gandesc…ca imi ia prea mult timp.
Deci, ce facem cu patru ore pe zi ca sa simtim ca suntem de-a dreptul fericiti? Nu am formula. Nu o gasesc. Dar mie mi-e clar ca trebuie sa folosesc acele patru ore cat mai bine posibil. Adica sa fiu prezent langa cei dragi mie, facand lucruri care imi aduc bucurie, chiar daca asta inseamna intr-o zi din aia faina doar timp de o cina frumoasa si calma in familie, si traind momentele cu adevarat. Ca nu-s asa multe.