Mi-a placut intotdeauna luna plina. Nu stiu cand m-am conectat la ea, dar stiu ca o vad de fiecare data cand e plina. Chiar am primit confirmarea “relatiei” noastre atunci cand am primit un obiect frumos in forma de luna intr-un moment destul de greu din viata mea. Si mi-e tare drag de acel cadou. Si sunt destul de norocos ca anul acesta luna plina sa vina din nou spre mine intr-o zi speciala: de ziua mea.

Daca te uiti la ea, luna plina pare misterioasa. E mare, frumoasa, mistica. Se uita la tine de fiecare data cand indraznesti sa ridici ochii spre ea. Se uita la tine si se uita prin tine. Cu ochii tai. Si iti arata cel mai adanc coltisor al sufletului tau. Te lumineaza ca sa poti sa te vezi.

A mai trecut un an din viata mea. La lumina lunii ma vad cu multe lectii pe care a trebuit sa le invat, mai usor sau mai greu sau chiar foarte greu. Si cu multe lectii ce le mai am inca de invatat. Spun unii ca oamenii devin mai intelepti cu varsta. Nu stiu daca sunt mai intelept, dar stiu ca anul nu a trecut fara sa lase ceva in urma.

Imi sopteste luna ca trebuie sa invat sa ma iubesc. Asa cum sunt si cu totul. Cu bune si cu rele, pentru ca ele toate sunt parte din drumul meu numit viata. Un drum pe care am ales sa merg undeva acolo sus in Univers cand am hotarat ca vreau sa traiesc toate experientele pe care le traiesc. Si, apoi, sa ma iert daca nu am stiu sa fac mai bine atunci cand nu am facut-o. Pentru ca este uman sa gresesc. Pentru ca doar asa pot invata sa devin un eu mai bun.

Am mai descoperit ca drumul e mai usor daca reusesc sa las asteptarile deoparte. Asta e o lectie la care inca mai lucrez. Uneori mi se pare normal sa vreau sa primesc, sa mi se confirme lucruri, dar cumva stiu ca nu asta e drumul meu. Pe drumul meu trebuie sa fiu si sa dau ce e mai bun din mine. Si atat. Pentru ca, atunci cand dau fara asteptari, sigur primesc mult mai mult inapoi. Si doar atunci dau cu toata inima. Si sincer.

Iar cel mai sincer lucru pe care pot sa-l fac este sa fiu eu. Asa cum sunt. Fara sa imi pese foarte mult ce cred oamenii ca ar trebui sa fiu sau cum ar trebui sa fac lucruri. Sa fiu cum simt, sa spun ce simt si…sa simt. Iar, daca capacitatea de a simti vine prin schimbari majore, atunci sa le accept ca un ajutor primit pentru a deveni mai bun.

Si nu in ultimul rand sa fiu recunoscator. Pentru lucrurile mici pe care din pacate uit sa le vad zi de zi. Pentru tot ce imi aduce bucurie in viata dar ignor. Si pentru cei din viata mea. Ca ma primesc in viata lor. Ca isi impart sufletul lor cu mine.

Azi e o zi cu luna. Luna plina. Azi e zi sa imi cer iertare pentru ce am gresit. Azi e zi sa multumesc pentru ce am primit si ce am in viata mea. Azi e zi sa iubesc. Pana la luna si inapoi. Sau, mai bine fara inapoi, ca sa nu am asteptari. Azi e zi sa ma repun corect pe drumul meu. Si stiu ca ea, luna, il va lumina. Prin ochii mei.

Namaste.